BISERICA “TOTI SFINTII” din PROIENI

Biserica din Proieni este in mod cert una dintre mostenirile pretioase care ne-au fost lasate de inaintasii nostrii. Informatiile despre inceputurile Bisericii din Proieni se pierd in negura timpurilor si multe legende se impletesc cu istoria ctitoriei bisericesti.

Cele mai clare informatii provin din secolul XVIII cand aflam ca Biserica este distrusa de un incendiu iar Constantin Davidescu, probabil un boier din zona, o reface intre anii 1794-1798. Si astfel, Constantin Davidescu devine ctitor al “ Bisericii celei noi”. Alte informatii pretioase vin si din partea cronografului Dionisie Eclesiarhul care in 1798 scrie “Cronica Bisericii Proieni-Valcea” unde prezinta pomelnicul Bisericii Proieni si-l arata drept prim ctitor pe Radu Cel Mare (1495-1505) urmat de Matei Basarab, Scarlat Voievod si altii. In acest pomelnic al Bisericii se vede ca ea exista in timpul lui Mihai Viteazul care asa cum spune traditia si-a ales loc de cununie religioasa “Biserica din Proieni”. Pentru publicul larg, Biserica din Proieni este cunoscuta ca Biserica unde s-a cununat Mihai Viteazul cu Doamna Stanca.

In decursul vremurilor Biserica a suferit multe modificari, dar din pacate doar unele dintre ele au fost notate. Datele certe despre Biserica le gasim pe pisania actuala ce mentioneaza lucrarile care s-au realizat la noua ctitorie.

Biserica este construita din zid in forma de nava cu pridvor deschis sprijinit pe 6 coloane. Altarul are cinci laturi iar la exterior este decrosata de corpul navei. Asa cum arata pisania, Biserica era formata din pronaos, naos si altar. Abia in 1817 ii este adaugat pridvorul de “Parintele Macarie Monahul si Iamandi Ot Ramnic”. Un fapt inedit la Proieni este faptul ca odata cu construirea pridvorului a fost cuprinsa in acesta o cruce de piatra, ale carei inscriptii sunt sterse. Se presupune ca aceasta cruce a fost a unui episcop, preot sau ctitor, caci s-a renuntat la inlaturarea ei odata cu noua constructie.

Un alt aspect interesant este pictura exterioara, rar intalnita la bisericile din nordul Olteniei. Una dintre cele mai mari bogatii la Proieni este insa pictura interioara, realizata in fresca, in stil bizantin de Ioan de la Ocne si de ucenicii sai Radu si Nicolae. Daca pictura din pridvor este mai noua si mai naiva – executata in 1875, cea din interior este o lucrare artistica deosebita, dovada a faptului ca pictorii ajunsesera la maturitatea exprimarii artistice. Pe langa pictura, in interior iese in evidenta trecerea dintre pronaos si naos, care in partea superioara are un arc amplu care se restrange in partea interioara, formand “2 umeri” prin care se face trecerea lasand impresia ca odinioara Biserica avea doar naos si altar.

Deosebit de originala este catapeteasma din zid ce a primit o decoratiune din stuc, care inchide complet altarul fata de naos. Catapeteasma se inchide complet in partea superioara si este pictata in interior cu scenele: “Cortul Marturiei”, “Jertfa lui Avraam” si alti Ingeri. Tot pe catapeteasma, pe partea din fata intalnim sub icoanele imparatesti o frumoasa stucatura ce reprezinta “Vulturul Bicefal” simbol al Imperiului Bizantin, rar intalnita in bisericile din aceasta zona. De asemenea, in pronaos intalnim, ca o replicare, ctitorii pridvorului in costume populare specifice zonei.

De-a lungul timpului Biserica s-a remarcat ca o importanta ctitorie prin vizitele multor Episcopi ce au inzestrat Biserica cu diferite obiecte de cult, icoane, carti. Din pacate, dintre toate s-a pastrat insa numai Scaunul Arhieresc din 1795, daruit de Iosif – Intaiul Episcop al Argesului. In 1798 vine aici si Dionisie Eclesiarhul, care ramane o vreme la Proieni si scrie aici numeroase manuscrise (informatie extrasa din “arhivele Olteniei”).

In 1930 Biserica a suferit o noua modificare cand turnul clopotnitei a fost mutat de pe acoperis in curte. In ciuda problemelor avute, Biserica Proieni se inalta si astazi pe Valea Oltului aproape de gura de varsare a raului Lotru in batranul “Alutus” (Olt). Ea ramane alaturi de celelalte manastiri din zona (Cozia, Turnu, Cornet, Stanisoara) o marturie vie a credintei poporului roman.

Nici in zilele noastre problemele bisericii nu au disparut, dar in urma daruirii de care da dovada tanarul Preot Serban Daniel, din anul 2007 Biserica a intrat in restaurare. Ajutat de credinciosi, de obstea Proieni si autoritati, s-a reusit schimbarea invelitoarei de sita, s-a facut drenaj, s-a consolidat clopotnita si s-a ajuns cu lucrarile de restaurare ale picturii la nivelul altarului.

Lucrarile de restaurare au inceput cu unii dintre cei mai valorosi pictori restauratori din tara – dna Gina Baranovschi si dnul Calin Barzu .

Ajutorul banesc a venit din partea diferitilor credinciosi iar o suma importanta din partea Ministerului Culturii si Cultelor ca urmare a sustinerii deputatului Emilian Francu si deputatului Ioan Aurel Rus. Tuturor acestora, numiti si nenumiti, le multumim din suflet pentru darnicia si implicarea lor sufleteasca. Fondurile obtinute pana in acest moment au ajutat la inceperea restaurarii insa pana la finalizarea acesteia va mai fi nevoie de foarte multi bani pentru a finaliza restaurarea picturii, refacere instalatiei electrice, montarea unui sistem de incalzire, amenajarea drumului de acces si alte lucrari ce sunt absolute necesare.

Cu ajutorul lui DUMNEZEU si al oamenilor nadajduim sa dam Bisericii stralucirea de altadata.

AMIN!